Comunicat de presa – Romania – un potenţial hub de inovare în domeniul roboticii

Sharing is caring!

România este pe locul trei în Europa ca număr de evenimente organizate în cadrul Săptămânii Europene a Roboticii

Anul acesta s-a organizat pentru prima data în România, la nivel național, Săptămâna Europeană a Roboticii, iar rezultatele sunt mai mult decât satisfăcătoare: primul loc în Europa de Est și locul trei în topul țărilor europene ca număr de evenimente organizate.

România numără câteva companii importante în domeniul roboticii, precum MBTelecom cu RoboScan – sistemul robotizat care scanează autocare şi avioane în vămile din întreaga lume, Symme 3D – prima imprimantă 3D românească ce poate printa atât cu materiale tradiționale cât şi cu materiale biologice sau Locotractorul – un robot – locomotivă automatizat realizat de compania Reloc din Craiova.

Nu numai companiile din România sunt interesate de inovație şi robotică, ci şi peste 150 de cluburi din țară care participă la competiții internaționale, precum First Lego League, First Tech Challenge sau Robocup şi câștigă locuri importante. Evenimentele din această săptămână, la care au participat peste 2 000 de tineri, au fost organizate atât de şcoli, licee şi cluburi de robotică, cât şi de biblioteci – lucru ce atestă interesul tot mai mare şi general faţă de acest subiect.

„Cred că România poate deveni un hub de inovare în domeniul roboticii şi sper ca, în curând, multinaționalele să realizeze faptul că România ar putea fi o bună alegere pentru a înființa aici centre de cercetare şi inovare. Cu siguranță avem suficiente resurse umane pregătite şi cu mult entuziasm!” – Ana-Maria Stancu, Coordonator național al Săptămânii Europene a Roboticii în România.

Această primă ediție a fost sprijinită de companii care înțeleg importanța de a investi atât în inovație, cât şi in educația pe termen mediu şi lung: KPMG România, IBM România, Continental, Kaufland România şi Vodafone România.

Lasă un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.